Despre noi

Istoricul Colegiului Național din Salonta 

Începuturile liceului sunt legate de hotărârea Consiliului orășenesc din 2 decembrie 1903 prin care se decide înfiintarea liceului, în conditiile în care de 200 de ani functiona ca scoala generala. Din 49 de consilieri, 39 au dat vot favorabil, în ideea dezvoltării intelectuale, demografice si financiare a orasului. Propunerea consilierilor a fost sustinuta de alte 46 de localități limitrofe. În 16 martie 1904, în sedinta de primavara a Consiluilui judetean a fost aprobata hotarârea Consiliului salontan.

Solicitarea județului nu putea fi refuzata de guvern, deoarece în judet functionau doar doua licee, si acelea confesionale, la o populatie de peste 500 000 de locuitori, scria în Ziarul salontan din 20 martie 1904 prof. dr. Móczár József , indicând si delegatia care a prezentat cazul în fata guvernului.

Primul liceu de stat al județului Bihor a fost înființat în toamna anului 1907, iar cladirea institutiei a fost finalizata doi ani mai târziu. Proiectantul acesteia este Székely László , un arhitect originar din Salonta.

Urmatorul moment important în istoria liceului îl reprezinta anul 1919, când în institutie au functionat atât clase de sectia româna, cât si clase cu predare în limba maghiara. De asemenea, dupa 1919 apare ideea de a reporni gimnaziul, care, la început, din motive de lipsa de spatiu, a functionat în cadrul liceului.

În 1922 se înfiinteaza internatul si cantina care asigura afluenta copiilor din împrejurimi si influenteaza schimbarea compozitiei sociale a populatiei scolare.

Scoala ajunge la un impas în 1931, aparând pericolul desfiintarii, fiind retrogradat la gimnaziu în 1932, când functiona sub numele de „Carol al II-lea”. Astfel a functionat pâna în 1937, când au reaparut clasele superioare, iar un an mai târziu liceul se transforma în scoala cu profil agricol, dar fara prea mare succes.

Instituției i s-a schimbat des profilul si denumirea pâna în 1941 când a devenit scoala de stat regala, luând pentru prima data numele „Arany János”. De la sfârsitul razboiului, timp de trei ani a fost gimnaziu româno-maghiar.

În urma reformei învatamântului din 1948 se organizeaza în actualul local o scoala profesionala cu profil agricol, care a pregatit tractoristi, orezari si tineri pentru meserii legate de îmbunatatiri funciare.

Din 1955 a funcționat din nou ca liceu teoretic, schimbândui-se des numele, iar din 1978 a fost transformat în liceu industrial.

Începând cu anul 1996 devine liceu teoretic cu clasele 1-12, din anul 2007 este Colegiul National „Arany János”.

Începând cu anul școlar 2012-213, colegiul are doar clase cu predare în limba română.

În urma hotărârii Consiliului Local, din septembrie 2013 școla noastră poartă denumirea de Colegiul Național “Teodor Neș”.

prof. Zoe Nagy, prof. dr. Ile Erzsébet


TEODOR NEȘ  (26 martie 1891, Mădăras, judeţul Bihor – 29 mai 1975, Bucureşti) este un publicist. Teodor Nes

Răsărit de pe plaiurile noastre, dintr-o familie de oameni cinstiți și harnici, a văzut lumina zilei în comuna Mădăras la 26 martie 1891. Fiu de ţărani, Neş face gimnaziul la Şcoala Reformată din Salonta (1901-1906), liceul la Beiuş (1907-1910), urmează Facultatea de Matematică-Fizică şi Colegiul „Eotvos Jozsef” din Budapesta (1910-1914), în 1923 specializându-se în limba şi literatura română la Universitatea din Cluj. Este profesor de liceu la Oradea (1919) şi Satu Mare (1920), la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1920-1923), la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea (din 1923), unde între 1925 şi 1938 funcţionează şi ca director. Între 1940 şi 1942 este inspector general al învăţământului din Ţinutul Bucegi, între 1942 şi 1948 inspector al învăţământului din Bucureşti, iar între 1951 şi 1958 funcţionar la Ministerul învăţământului. A colaborat la publicațiile „Transilvania”, „Cele trei Crişuri”, „Societatea de mâine”, „Cele trei Crişuri pentru popor”, „Familia”, „Gazeta de Vest”, „ Astra Bihariei”, „Şcoala românească” etc. Precedată de o serie de microportrete ale unor personalităţi precum Aurel Lazăr, Emanuil Gojdu, Alexandru Roman, Alexandru Vlad şi Partenie Cosma, pe care Neş le-a tipărit în anuarul liceului orădean şi în „Familia”, vrând să releve astfel „care a fost nota caracteristică a Bihorului în luptele naţionale ale românilor” ardeleni, lucrarea Oameni din Bihor. 1848-1918 (1937), continuată de-a doua carte despre oameni din Bihor (1979), este o amplă reconstituire a istoriei propriu-zise şi a istoriei culturale şi literare a regiunii. O remarcabilă contribuţie conţine capitolul în care este prezentată cea de-a treia serie a revistei „Familia” şi sunt evocaţi mai mulţi colaboratori ai ei, între care M.G. Samarineanu, George Bota, Tiberiu Moşoiu, George A. Petre, Gh. Tulbure. A fost un elev strălucit, un foarte bun student, altfel nu l-ar fi reținut un savant de talia lui Eotvos Lorand; dar Neș s-a vrut profesor de liceu, deși capacitatea și pregătirea sa îl îndreptățeau a fi destinat unei catedre universitare. A fost timp de 13 ani directorul celui mai renumit liceu bihorean „Emanuil Goju”, între anii 1925-1938, perioadă în care duce o intensă activitate de animator cultural în oraşul de pe Crişul Repede. A ţinut sute de conferinţe, a colaborat la ziare ca Familia, Gazeta de vest, Cele trei Crişuri, Almanah Crişana, făcând parte şi din conducerea revistei Astra. În 1937 îi apare volumul de referinţă pentru judeţul nostru „ Oameni din Bihor 1848-1918, lăudată de însuşi Nicolae Iorga, care va fi reeditată de mai multe ori şi pe baza căreia şi regretatul Stelian Vasilescu va scoate un volum cu acelaşi titlu, cuprinzând anii 1940-2000, volum în care îi dedică lui Teodor Nes, pagini întregi. Apoi în 1938 este numit inspector şef şcolar pe Ţinutul Someşului, mai apoi a Braşovului, iar în 1942, este promovat ca inspector şef al învăţământului din capitală. Între anii 1952-1958, lucrează în Ministerul Învăţământului de unde şi iese la pensie. Dar duce o viaţă intensă şi ca pensionar, colaborând cu Academia Română. A decedat în 29 mai 1975 şi este înmormântat în cimitirul Belu din Bucureşti.

Opera literară

• Oameni din Bihor. 1848-1918, Oradea, 1937;

• Bihorul strajă la hotare, Oradea, 1937;

• A doua carte despre oameni din Bihor, ediţie îngrijită şi prefaţă de Stelian Vasilescu, prefaţă de Ioan Chira, Oradea, 1979.

Informatii preluate de pe site-urile :

Crispedia.ro

Bihon.ro